Hartă - Comuna Bala, Mehedinți (Comuna Bala)

Comuna Bala (Comuna Bala)
Bala este o comună în județul Mehedinți, Oltenia, România, formată din satele Bala (reședința), Bala de Sus, Brateșul, Brativoești, Câmpu Mare, Cârșu, Comănești, Crainici, Dâlma, Iupca, Molani, Rudina, Runcușoru, Sărdănești și Vidimirești.

În localitatea Bala au fost descoperite câteva urme romane, fapt care arată că aici a existat o populație băștinașă pe care romanii au cucerit-o. Ruine romane s-au găsit și în satul Cârșu, după cum sublinia arheologul Dumitru Tudor: Cârșu (com. Bala.) se semnalează aici urme de ruine antice din care s-a scos sesterț de bronz de la Traian (Moisil Creșt colect în an Ac. Rom. 1939-1940, p. 144). Monede romane și resturile unor albii din lemn de stejar au fost descoperite în zona băilor, semn că acestea erau cunoscute încă de pe timpul romanilor.

În satul Dâlma, care aparține comunei, în locul numit Dealul Vâlculeștilor, a fost localizat un cimitir roman, după cum menționa același arheolog.

Locul este menționat și de către revizorul școlar N. D. Spineanu în timpul căruia s-a făcut descoperirea unei pietre inscripționate cu litere latine. Această piatră se afla la bisericuța din satul Dâlma și locuitorii n-au vrut s-o doneze sub nicio formă până când nu li s-a promis de către autorițăți că li se va ridica în sat o școală, după cum sublinia revizorul școlar:

„Așa că numai după ce li s-a promis școala ce s-a și deschis în toamna anului 1892 și după ce li s-a oferit o sumă de bani pentru repararea bisericii a putut fi ridicată această piatră. Credința locuitorilor este că în interiorul acestei pietre au fost ascunse comori, mai ales că se bănuiește că piciorul prestolului este făcut tot dintr-o piatră cu inscripțiune veche luată tot din acel loc. ”

Aceste câteva documente arată că suntem în fața unei localități vechi care este atestată documentar încă din vremea lui Mircea cel Bătrân. În tradiția locală există unele legende legate de acest domnitor despre care se spune că ar fi avut aici grajdurile pentru caii folosiți în războaie. Documentul de atestare a localității datează din 10 iunie 1415 și are următorul conținut: „1415 (6923) iunie 10, Argeș.

În Hristos Dumnezeu, binecredinciosul și de Hristos iubitorul și singur stăpânitorul, Io Mircea mare voievod și domn, din mila și darul lui dumnezeu, stăpânind și domnind peste toată țara Ungrovlahiei și părțile de peste munți încă și către părțile tătătrești și pe amândouă părțile peste toată Podunavia încă și până la Marea cea Mare și stăpânitor al cetății Dârstorului. A binevoit domnia mea cu a sa binevoință, cu inima curată și luminată și am dăruit acest atotcinstit hrisov boiernașilor domniei mele, Vlad cu nepoții săi, Șișa și Buia și lui Stănilă cu frații săi, ca să-i fie lui Vlad cu toți nepoții lui, Buia, Șișa și lui Stănilă cu frații lui, satul numit Bela, care este în județul Motrului, ca să fie lui Vlad cu toți nepoții lui, de ocină și de ohabă, satul Bela și Preslop. Au dat domniei mele un cal și o cupă. De aceea să le fie de ocină și de ohabă începând de la vama oilor, de la vama porcilor, de albinărit, de găletărit, de vinărici, de gloabe, de cărături, de podvoade, adică de la slujbele mici până la cele mari, de acestea toate să le fie de ohabă lor și copiilor lor, nepoților și strănepoților cât va trăi domnia mea și cât va trăi fiul domniei mele, Mihail voievod...

Iată aceștia sunt martorii acestui hrisov: Radu ban-vornic, jupan Martin, Aga ban, jupan Stoica rusul, jupan Dragomir dela Segarcea, baldovin logofăt, Micul vistier și Vasea purtătorul de sabie, Stanciu comis, Manea stolnic, Gherghina paharnic.

Și eu, Mihail gramatic, care am scris la Argeș, luna Iunie 10 zile în anul 6923 (1415) indiction 8, în vremea când a venit Mustafa Celapi.

Io, Mircea voevod, din mila lui dumnezeu domn. Acad. R.P.R., C 123 Orig, slav, perg, pecete atârnată căzută. 
Hartă - Comuna Bala (Comuna Bala)
Țară - România
Drapelul României
România este un stat situat în sud-estul Europei Centrale, pe cursul inferior al Dunării, la nord de peninsula Balcanică și la țărmul nord-vestic al Mării Negre. Pe teritoriul ei este situată aproape toată suprafața Deltei Dunării și partea sudică și centrală a Munților Carpați. Se învecinează cu Bulgaria la sud, Serbia la sud-vest, Ungaria la nord-vest, Ucraina la nord și est și Republica Moldova la est, iar țărmul Mării Negre se găsește la sud-est.

De-a lungul istoriei, diferite porțiuni ale teritoriului de astăzi al României au fost în componența sau sub administrația Daciei, Imperiului Roman, Imperiului Otoman, Imperiului Rus, Imperiului Austriac și a celui Austro-Ungar.
Valută / Limbă (comunicare)  
ISO Valută Simbol Significant Figures
RON Leu românesc (Romanian leu) lei 2
ISO Limbă (comunicare)
HU Limba maghiară (Hungarian language)
RO Limba română (Romanian language)
Cartier (oraș) - Țară  
  •  Bulgaria 
  •  Republica Moldova 
  •  Serbia 
  •  Ucraina 
  •  Ungaria 
Diviziune administrativă
Oraș, Sat,...